Jurnal muzical.. Începutul :))

    N-am crezut că voi ajunge profesor pasionat de muzică, deși de mică MUZICA a fost foarte importantă pentru mine,my first love. Pasiunea a crescut treptat cu cât dobândeam mai multe informații, cu cât cântam mai mult. La început era numai despre voce, cântam aproape tot timpul, singură sau împreună cu sora mea, la cererea mamei. Apoi îmi amintesc, că eram rugată din când în când de vecini să le cânt când eram afară la joacă, cu copiii din bloc și ieșeau mai mulți la balcon ca să mă asculte, apoi aplauze (mi-am amintit acum câțiva ani pe tren mergând către Peștera, la o emisiune despre muzică unde mi se cerea o scurtă descriere). Era un cântec cu doi copii care se iubeau foarte mult, dar nu mai țin minte cum era textul, pe acesta îl cereau mereu.

    Apoi la școală cum aflam că este o activitate artistică, hop și eu. Am intrat în cor, cred că la început am fost la sopran, dar cu timpul am trecut la alto. Îmi placea mult, mă făcea să mă simt parte din ceva special. Știam toate vocile, le rețineam ușor și pe cele ale băieților și parcă au fost faze în care am făcut și voce de bas, cred :). Toate acestea în gimnaziu. Nu aveam grija zilei de mâine, pluteam prin viață. Apoi a venit ideea, încă nici acum nu știu de ce nu am avut curajul să le spun părinților, de a mă înscrie la Liceul de Artă. Am vorbit cu profesoara mea de muzică de atunci, pe care o stimam, despre admiterea acolo, dar mi-a spus, că nu am cum dacă nu știu un instrument, încă nu știam să cânt la niciunul. Așa că visul se lasă încă puțin așteptat. Acum nu regret că nu am ajuns acolo, deși am aflat ulterior, că nu era așa cum mi s-a spus, că de fapt aș fi putut să mă duc la secția canto. Drumul meu trebuia să fie altfel, poate mai greu, poate mai ușor, cine știe.

   Și am ajuns la Liceul Greco-Catolic, unde se cânta mult. Am ajuns să fac parte din Oratoriul Maria Imaculata, un grup de copii și tineri iubitori de viață, care participau des la slujba religioasă, care faceau multe alte activități împreună... care erau o mică familie, pentru mine. Aici m-am întâlnit din nou cu muzica, o altă formă a ei. Muzica interpretată de cor, dar acum nu aveam cine să îmi spună cum ar suna o altă voce, decât cea care era cântată de toți. Încet ne-am adunat vreo 3 fete cucuiete și am descoperit împreună cum e să creezi pe loc alte voci, mai înalte sau mai joase. Prindeam tot mai mult curaj și suna din ce în ce mai bine și parcă și grupul s-a mărit. Apoi am devenit un cor în adevăratul sens al cuvântului, am primit un dirijor, unul dintre băieții mai mari, pentru care a fost o provocare nefiind specializat în domeniul ăsta… dar ne-a condus corul cu mult tact și interes, cu una sau mai multe voci, un cor iubit de auditoriu.

   Cred că eram destul de mare, terminam liceul. Anul acela am fost iar aproape de a ajunge pe drumul muzical, dar tot n-a fost să fie, încă, deși am avut un an de teorie, solfegiu, dicteu, de canto… am reușit doar la Colegiul de Institutori-Muzica, deși îmi doream Conservator.

   Au urmat 3 ani de studiu, 3 ani în care pedagogia, pshihologia au fost pe primul loc, savuram tot ce    era despre cele două, dar în particular mai aveam câte un elev (la 17 ani am început cu greu, cu pași minusculi, singură, să învăț să cânt la chitară; la OMI , Oratoriul Maria Imaculata, am avut un exemplu demn de urmat, de la care am furat meserie, dar tot singură am ajuns să învăț; îmi doream profesor, am întrebat în stânga și în dreapta, dar nu am găsit; atunci a venit ideea: voi fi eu profesor pentru alții și m-am ambiționat, la început cunoscutând doar corzile, MI LA RE…, apoi câteva acorduri, apoi am învățat Un alt început, Compact). Am învățat meserie cu ajutorul elevilor, 2,3 dacă aveam, urmărind ce au nevoie, fiind atentă la întrebările lor, la ce tehnici îmi vin în timp ce predau. Apoi a venit un elev care avea o logică matematică și mi-a clarificat, nu trebuie să primească toate informațiile de-a gata, ia pune-i și la treabă :)! Era o joacă!

La colegiu eram anul 2 când am dat de profa aceasta de Armonie, e tipă super (am avut câțiva profi de muzică foarte buni și pasionați de muzică, în colegiu), ea mi-a clarificat cum acordul ăsta minune Do, este defapt asemănător cu arpegiul… și a început studiul serios al muzicii.

Continuare...